SINAXARUL SFINȚILOR MĂRTURISITORI IOAN (MAISURADZE) ȘI GHIORGHI-IOAN (MHEIDZE) (+1957/+1960), STAREȚII SFÂNTULUI GAVRIIL 1

Arhimandritul Ioan 2 (în lume Vasile Maisuradze) s-a născut în oraşul Ţhinvali din Samaciablo, în jurul anului 1882, într-o familie de ţărani de la care a deprins multe meşteşuguri. Copilandru fiind, l-a ajutat pe părintele Spiridon (Ketiladze), preot al Mănăstirii Betania, să refacă mănăstirea între anii 1894 şi 1896. Din tinereţe, Vasile râvnea să intre în viaţa monahală, și în 1903, după voia lui Dumnezeu, s-a mutat la Schitul Sfântului Ioan Teologul al Mănăstirii Iviron din Sfântul Munte Athos. Printre frați, el se osebea prin simplitate şi ascultare. Aici a primit tunderea în monahism cu numele Ioan, după Sfântul Ioan Teologul căruia îi purta o adâncă cinstire şi căruia încerca, după puterile sale, să-i urmeze. Curând Monahul Ioan a primit harul preoţiei. Întreaga sa viaţă, a căutat să slujească lui Dumnezeu şi fraţilor săi în Hristos, nădăjduind ca viaţa lui să poată rodi pentru ei. Părintele Ioan a rămas în Muntele Athos vreme de 17 ani 3. Apoi, din pricina înmulțirii tulburărilor, a părăsit Sfântul Munte împreună cu ceilalţi călugări georgieni, cândva între anii 1920 și 1921. S-a statornicit mai târziu în Mănăstirea Armazi, în apropiere de Mțheta, în care bolşevicii lăsaseră numai un monah să se nevoiască în singurătate. Odată, un grup de cekişti înarmați au intrat în mănăstire și i-au scos afară pe Părintele Ioan şi pe celălalt călugăr, după care i-au împuşcat în spate. Crezând că au murit, i-au aruncat într-un defileu din apropiere. Nişte oameni au descoperit mai târziu trupul abia viu al Părintelui Ioan şi l-au dus la Mănăstirea Samtavro din Mțheta. Celălalt a suferit numai răni superficiale şi s-a întors singur la mănăstire. Când s-a însănătoşit, Părintele Ioan a mers la Mănăstirea Betania unde încă se nevoia întâiul său duhovnic. Curând a fost numit igumen. Deprins din copilărie cu munca grea, s-a îngrijit cu iscusință de treburile gospodăreşti ale mănăstirii. Atunci când vizitatorii veneau la mănăstire căutând povață sau mângâiere, Părintele Ioan îi primea cu căldură, așternând înaintea lor o masă bogată. Se bucura să petreacă timpul cu oaspeții, mai ales cu copiii.

Se spune că avea întotdeauna bomboane sau bunătăți speciale pe care să le dăruiască micuților. Copiii îl iubeau atât de mult, încât de praznicul Sfântului Ioan Teologul, în timp ce stropea cu agheasmă în biserică, săreau în jurul lui, încercând să-l ciufulească. Părinţii copiilor se ruşinau, însă Părintele Ioan îi încredinţa cu veselie că era potrivit să fie atât de bucuroşi într-o astfel de zi. Era înzestrat cu o adâncă dragoste pentru tineri, fiind de asemenea binecuvântat cu darurile străvederii şi facerii de minuni. Odată, un anume Iraclie Guduşauri, elev la Seminarul Teologic din Moscova, l-a vizitat la mănăstire. Părintele Ioan l-a primit cu nespus de multă căldură, binecuvântându-l cu lacrimi de bucurie. Elevul avea să ajungă mai târziu Catholicosul-Patriarh Ilia al II-lea, care se află la cârma Bisericii până astăzi. Părintele Ioan era aspru cu sine. Muncea mult în fiecare zi şi dormea pe o bucată de lemn. Îşi petrecea nopţile în rugăciune. Mulţi se întrebau când se odihnea şi de unde dobândise atâta putere în toate. Din când în când, hoţii furau din hrana sau din animalele mănăstirii, însă mănăstirea avea mulți ocrotitori, chiar și în guvernul sovietic. Un grup de creştini care lucrau pentru guvern se nevoiau în taină, fiind povăţuiţi de Părintele Ioan şi de Părintele Ghiorghi (Mheidze). Aceștia explicau guvernului că cei doi erau „păzitori ai unui monument cultural naţional”. În acest fel mănăstirea a scăpat de primejdii. Multe din minunile săvârșite de Părintele Ioan sunt cunoscute și astăzi, chiar dacă se păzea să primească cinstire pentru faptele sale. Părinţii Ioan şi Ghiorghi au tămăduit pe surzi, și mulţi bolnavi fără nădejde de vindecare erau aduși la ei. După ce petreceau mai multe zile în mănăstire, aceștia se izbăveau în chip minunat de bolile lor. Părintele Ioan făcea muncile cele mai grele. Îi era milă de Părintele Ghiorghi care era bolnav și neputincios să se ostenească. Cu toate acestea, Părintele Ioan a plecat din această viață înaintea Părintelui Ghiorghi. Cuprins de boală, în anul 1957, la vârsta de 75 de ani, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind apoi înmormântat în curtea Mănăs­tirii Betania.

Arhimandritul Ghiorghi (Mheidze) 4 s-a năs­cut în satul Șvava din ţinutul Racia în jurul anului 1877. A primit o aleasă educaţie militară – care era la mare cinste în rândul aristocraţiei georgiene – însă în loc să urmeze o carieră militară pentru apărarea Imperiului rus, s-a implicat în mişcarea de eliberare naţională a Georgiei. La un moment dat, evlaviosul şi învăţatul Ghiorghi a fost chiar secretarul personal al Sfântului Ilia cel drept. Se întâlnea adeseori și cu duhovnicul Sfântului Ilia, Sfântul Ierarh Alexandru (Okropiridze) şi cu Sfântul Mucenic Nazar (Lezhava), cunoscând şi alţi mari povățuitori duhovniceşti ai vremii. Dorind să-şi închine viaţa lui Dumnezeu, Ghiorghi a primit tunderea în monahism de la Sfântul Ieromonah Nazar. În firea sa se îmbinau purtarea nobilului cu nevoinţa smerită a călugărului. Părintele Ghiorghi a primit apoi harul preoţiei, fiind curând înălţat în treapta de arhimandrit.

Plin de adâncă iubire de oameni şi de neamul său, a răbdat de bunăvoie poverile şi suferinţele patriei sale din acele vremuri. În anul 1924, în timp ce se nevoia în Mănăstirea Hirsa din Kahetia, în Georgia-de-răsărit, un grup de cekişti înarmaţi au pătruns în mănăstire. Aceştia l-au bătut, i-au tăiat părul şi l-au ameninţat cu moartea. El a căutat adăpost la familia sa, dar în zadar; fraţii săi, care erau atei, i-au ras barba în timp ce dormea. Mai târziu, unul dintre ei s-a sinucis, iar celălalt, împreună cu soţia sa, au fost împuşcaţi mortal de cekişti. În acelaşi an, Părintele Ghiorghi a vizitat Mănăstirea Betania unde l-a cunoscut pe Părintele Ioan (Maisuradze), alături de care se va nevoi pentru tot restul vieţii. Sănătatea Părintelui Ghiorghi era șubredă, de aceea putea împlini numai ascultările cele mai uşoare. Îngrijea grădina de legume şi se ocupa cu creşterea albinelor. Era foarte darnic. Din când în când dădea toată hrana mănăstirii săracilor, încredințându-l pe Părintele Ioan că Dumnezeu Însuşi le va da pâinea cea de toate zilele. Înalt, subțire, cu o ținută dreaptă, Părintele Ghiorghi era riguros atât în înfăţişare, cât şi în purtări. Vorbea puţin cu ceilalţi oameni, și copiii nu se jucau cu el cum se jucau cu Părintele Ioan. Ştiindu-i firea, încercau să-i intre în voie rostind rugăciuni și purtându-se frumos. Părintelui Ghiorghi nu-i plăcea să iasă din mănăstire, însă adeseori trebuia să meargă la Tbilisi să-și viziteze fiii duhovnicești, printre care se aflau mulţi creştini tăinuiţi care lucrau în guvern. Fusese dăruit de Dumnezeu cu darul prorociei şi al tămăduirii, însă le ascundea cu grijă. Când era silit să le vădească, le trecea repede cu vederea, ca şi cum n-ar fi fost nimic ieşit din comun. Odată, un pelerin a sosit la mănăstire şi a fost surprins să descopere că Părintele Ghiorghi îi ştia numele. Simțindu-i marea uimire, Părintele Ghiorghi, ca să-și ascundă darul de la Dumnezeu, i-a spus că participase la botezul lui cu treizeci de ani în urmă. De asemenea, a cunoscut mai nainte ziua în care nepotul lui le va aduce pe cele două surori ale sale, pe care nu le mai văzuse de 48 de ani, ca să-l viziteze la mănăstire în timpul Postului Mare. Așteptându-i, a gătit cu acest prilej peşte şi a așternut pentru ei o masă bogată. Rugăciunile Părinţilor Ghiorghi şi Ioan l-au tămă­duit pe nepot, care suferea de o formă mortală de meningită. Tot ei au redat auzul unui copil surd şi au tămăduit pe mulţi alţii de neputințele lor trupești. În anul 1957, când Părintele Ioan a adormit în Domnul, Părintele Ghiorghi a primit tunderea în marea şi îngereasca schimă cu numele Ioan, în cinstea fratelui său duhovnicesc de curând adormit. Părintele Ghiorghi-Ioan a fost nevoit acum să ducă singur întreaga răspundere a treburilor mănăstirești. Însă sănătatea i s-a şubrezit şi mai mult sub povara acestui greu jug. Ucenicii săi au început să vină din oraş ca să-l îngrijească. Odată a venit în mănăstire o tânără de 20 de ani, plângându-se de dureri neîncetate de cap. I se spusese că apa de la Mănăstirea Betania o va vindeca. A rămas acolo o săptămână şi s-a vindecat în chip minunat. Când a plecat acasă, Părintele Ghiorghi Ioan a condus-o 8 km, în ciuda slăbiciunii sale. Născătoarea de Dumnezeu i s-a arătat odată Părintelui Ghiorghi-Ioan în vedenie și i-a ușurat cumplita suferință trupească. Altădată, i-a apărut și Sfânta Muceniţă Tecla care i-a dat un strugure. Cu câteva zile înainte de adormirea sa, se afla în oraş când un înger i s-a arătat și i-a vestit să se întoarcă la mănăstire şi să se pregătească pentru plecarea din lumea aceasta. Părintele Ghiorghi-Ioan (Mheidze) a adormit în pace în anul 1960, fiind înmormântat în curtea Mănăstirii Betania, alături de fratele său de nevoinţă, Părintele Ioan (Maisuradze). Cei doi Cuvioşi au fost trecuţi în rândul sfinţilor în ziua de 18 septembrie 2003, în ședința Sfântului Sinod, sub cârmuirea duhovnicească a Preafericitului Catholicos-Patriarh Ilia al II-lea al întregii Georgii, fiind numiţi cu adâncă evlavie „un suflet în două trupuri”. Troparul Sfinților Ioan și Ghiorghi-Ioan Arătatu-v-ați făcând pustia sălașul vostru, îngerilor în trup și de minuni făcătorilor. Prin postiri, și privegheri și rugăciuni primit-ați haruri cerești. Și cu acestea ați tămăduit pre bolnavi și sufletele celor ce grăbeau către voi. O, de-Dumnezeu-purtătorilor Părinților noștri Ioan și Ghiorghi-Ioan, rugați pre Hristos să se mântuiască sufletele noastre.

Troparul Sfinților Ioan și Ghiorghi-Ioan

Arătatu-v-ați făcând pustia sălașul vostru, îngerilor în trup și de minuni făcătorilor. Prin postiri, și privegheri și rugăciuni primit-ați haruri cerești. Și cu acestea ați tămăduit pre bolnavi și sufletele celor ce grăbeau către voi. O, de-Dumnezeu-purtătorilor Părinților noștri Ioan și Ghiorghi-Ioan, rugați pre Hristos să se mântuiască sufletele noastre.






1 Din Viețile Sfinților Georgieni, Protoiereu Zaharia Macitadze, St. Herman Press, 2006, Platina, California. Traducere și adaptare din limba engleză de Cătălin Grigore (n. ed.).

2 Prăznuit la 23 ianuarie (n. ed.).

3 După alte mărturii, 15 ani (n. ed.).

4 Prăznuit la 21 ianuarie (n. ed.).